luni, 25 august 2014

ASPECTE CONTRADICTORII ALE AUTOREGLARII EMOTIONALE

Pentru a exista și a comunica, trebuie să ne exprimăm emoțiile, dar pentru a ne adapta în contextul social trebuie să le controlăm. Iată două aspecte care se contrazic reciproc. În ce măsură poate autoreglarea emoțională să le combine, pentru a asigura dezvoltarea noastră armonioasă?
Indiferent că ne place sau nu, ,,gașca indisciplinată a sentimentelor” (T. S. Elliot) ne dirijează comportamentul, chiar dacă acest lucru nu este neapărat coerent sau perceptibil.
Platon spunea că mintea umană este împărțită în trei părți: cea a judecăților, cea a dorințelor și cea a emoțiilor. Deci el despărțea emoțiile de judecată, considerând că se dezvoltă dincolo de capacitatea noastră de a judeca și de a le controla.
Spinoza considera emoțiile ca stări specifice ale sufletului omenesc, cu rol de a-l ghida între ceea ce e bun sau rău pentru viața personală.
Publicul larg și nu puțini oameni de știință consideră emoțiile ca mod de reacții instinctive pe care mamiferele și omul l-au dezvoltat pe parcursul evoluției. Ele au apărut și s-au dezvoltat ca semnale adaptative anunțând foarte devreme individul de apariția unui pericol sau a unei oportunități favorabile.
Fără emoții, individul nu ar fi putut supraviețui, fiind incapabil să se orienteze și să reacționeze rapid și dimensionat față de provocările din mediu.
Emoțiile au fost totdeauna legate de ,,ceea ce se cade” sau ,,trebuie” să simți într-un context. Oamenii au încercat să normalizeze, să standardizeze răspunsurile emoționale. Religia a fost prima care s-a implicat în acest proces de ,,domesticire” a emoționalității. Să întinzi și celălalt obraz când cineva îți dă o palmă este exemplul cel mai la îndemână.
Este indecent să te dai în spectacol, să nu-ți stăpânești furia, sentimentele de teamă, dezgust, tristețe. Orice manifestare afectivă exagerată va fi judecată ca deplasată, infantilă și ridicolă sau va fi percepută ca o slăbiciune, chiar labilitate.
Controlul de sine oferă avantajul unui oarecare confort psihologic, în sensul că, dacă reacțiile afective sunt temperate, reglate, ritualizate, greutatea lor se atenuează. Însă această situație prezintă un inconvenient important: o mare frustrare și mai ales distanța nocivă între ceea ce suntem și ceea ce facem. Emoțiile sunt utile, indispensabile chiar supraviețuirii omului.
Trebuie să existe o balanță între ce e normal să simți ca proces de răspuns la stimuli și ce se cade să simți, ca răspuns la normele societății, ca una din modalitățile de a putea fi împreună.
Cu siguranță fiecare dintre noi a simțit, măcar o dată în viață, că nu se poate controla. Ne vom urma sentimentele sau ne vom împotrivi lor? Dacă ne împotrivim sentimentelor proprii, cu voie sau fără voie, consecința sigură va fi autodistrugerea.
Dar ce este autoreglarea emoțională, la ce se referă ea?
Autoreglarea emoțională se referă la procesul prin care indivizii își autoreglează și controlează atât reacțiile interne la emoții, cât și expresia comportamentală a emoțiilor (Landy, 2002). Ea se referă la stăpânirea de sine, la capacitatea de a dirija și controla impulsurile și starea emoțională, înseamnă să fii stăpân pe propriile trăiri, impulsuri și resurse.
Exemple de autoreglare emoțională:
·         Abilitatea de a nu te supăra prea tare pe tine însuți atunci când faci greșeli sau când nu obții rezultate atât de bune pe cât ți-ai fi dorit;
·         Abilitatea de a nu te simți furios dacă nu înțelegi ceva anume;
·         Abilitatea de a nu te simți complexat atunci când colegii obțin rezultate mai bune;
·         Abilitatea de a nu te îngrijora excesiv înaintea examinărilor;
·         Abilitatea de a nu te supăra prea tare când colegii se poartă urât cu tine…etc.
Cele cinci competențe pe care le presupune autoreglarea sunt: autocontrolul, a fi demn de încredere, conștiinciozitatea, adaptabilitatea și inovativitatea.
Inteligența emoțională unește câmpul trăirilor emoționale și cel al inteligenței prin considerarea emoțiilor drept o viabilă sursă de informații care ajută persoana să înțeleagă și să exploreze mediul social.
În urma studiilor care au urmărit nivelul de dezvoltare al inteligenței emoționale de-a lungul anilor s-a constatat că oamenii progresează pe măsură ce își stăpânesc mai bine emoțiile și impulsurile, se motivează mai ușor și își cultivă empatia și flexibilitatea socială, adică devin mai inteligenți din punct de vedere emoțional. Ca urmare, au mai multe șanse să fie înțelegători față de sine, dar și față de semenii lor, mulțumiți în viață și eficienți, buni coechipieri, în avantaj în orice domeniu al vieții, fie că este vorba despre relațiile sentimentale și intime, fie că este vorba despre respectarea regulilor nescrise care guvernează reușita într-un domeniu de activitate.
Faptul de a ne putea stăpâni, de a face față furtunilor emoționale a fost lăudat ca o adevărată virtute încă de pe vremea lui Platon. În greaca veche, acest lucru se numea sophrosyne, adică grija și inteligența de a-ți conduce viața cu echilibru și înțelepciune. (Page Dubois). Romanii și primii creștini aveau s-o numească temperatia, temperare, adică abținere de la excesul emoțional.
Scopul este echilibrul și nu o îndepărtare a emoțiilor; fiecare sentiment în parte are valoarea și semnificația lui. O viață lipsită de pasiune ar fi o plictiseală pe vastul tărâm al neutralității și o izolare față de bogăția vieții însăși. Dar, așa cum observă chiar Aristotel, de dorit sunt emoțiile potrivite, sentimentele proporționale cu întâmplările.
Când emoțiile sunt prea tăcute, ele duc la plictis și la distanțare, când sunt scăpate de sub control și se ajunge la extreme sau sunt de prea lungă durată, devin patologice.
Stăpânirea emoțiilor tulburătoare este cheia împăcării cu viața emoțională; extremele – emoțiile prea intense sau de prea lungă durată – ne subminează echilibrul.
Momentele bune și cele proaste pot condimenta viața, cu condiția să fie păstrat un anumit echilibru.
Emoțiile negative puternice abat atenția spre propria lor preocupare, interferând cu încercarea de concentrare asupra altui lucru. Unul dintre semnele care arată că sentimentele au tendința să-și schimbe direcția și să cadă în patologic este faptul că sunt atât de insistente încât copleșesc orice alt gând, sabotând permanent încercările de a acorda atenție oricărui alt lucru întâlnit.
Când emoțiile copleșesc puterea de concentrare, este blocată de fapt capacitatea mintală cognitivă, pe care savanții o numesc și ,,memoria funcțională”, capacitatea de a reține toate informațiile relevante în raport cu misiunea de îndeplinit.
În măsura în care emoțiile noastre merg în direcția sporirii capacității noastre de a gândi și de a planifica, de a urma un antrenament pentru un scop îndepărtat, pentru a rezolva problemele, ele determină limitele capacității noastre de a ne folosi abilitățile mintale înnăscute și de a hotărî cum ne vom descurca în viață.
Deoarece de fiecare dată emoțiile noastre sunt corecte și reale, unele dintre ele dor.
Autoreglarea emoțională este diferită de a nega sau de a evita emoția. De exemplu este nesănătos să negi emoția de durere la pierderea cuiva sau să o transformi într-o emoție de indiferență. Să schimbi modul în care te simți înseamnă să trăiești o nouă emoție, diferită de cea pe care o trăiești și în legătură cu care ai decis că nu te conduce nicăieri.
Nu toată lumea este însă de acord cu premisa filosofică potrivit căreia dispozițiile proaste ar trebui schimbate. Tice a descoperit că există oameni care susțin că nu încearcă niciodată să își schimbe dispoziția, pentru că, după părerea lor, toate emoțiile sunt ,,naturale” și ar trebui trăite așa cum se manifestă, indiferent cât ar fi de descurajante. De asemenea, mai există și cei care adoptă dispoziții neplăcute din motive pragmatice.
Există și anumite dezavantaje ale reglării emoțiilor. Oamenii care posedă o prea mare stăpânire de sine sunt catalogați adesea ca fiind ,,de gheață”, pe când cei previzibili pot deveni transparenți, vulnerabili la manipulare prin intermediul șantajului emoțional.
Uneori pot avea loc neînțelegeri privind nivelul de autoreglare a cuiva: cei care au această calitate sunt considerați ca fiind lipsiți de pasiune, în timp ce oamenii cu temperament exploziv sunt considerați ca fiind ,,lideri clasici”, iar izbucnirile lor sunt luate drept semn ale carismei și puterii. Deseori, însă, oamenii carismatici comunică având o anumită siguranță, având conștiința propriei puteri asupra celorlalți.
La întrebarea : în ce măsură poate autoreglarea emoțională să îmbine cele două aspecte contradictorii, pe de o parte exprimarea emoțiilor pentru supraviețuire și controlul emoțiilor pentru conviețuirea civilizată în societate, răspunsul este echilibrul, găsirea unei căi de mijloc.






REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1.      Butler – Bowdon, T. – 50 de cărți fundamentale pentru dezvoltare personală, Editura Meteor Press, București, 2008;
2.      Goleman, D – Inteligența emoțională, cheia succesului în viață, Editura All, București, 2004;