sâmbătă, 27 septembrie 2014

Amintiri (II)

           Daca stau cu ochii inchisi, imi vad viata mai bine ca oricand. Revad clipele cand alergam printre oameni si nu voiam sa stiu decat de copilarie. Ma cautase dragostea, dar i-am inchis usa in nas, spunandu-i: ,,Ce-mi pasa?!``. Dar apoi mi-a pasat...mult prea mult. Uneori ma simt ca o frunza in bataia vantului. Imi pare rau de fiecare minut care se scurge in zadar. De fapt, daca ma gandesc mai mult, realizez ca imi lipseste curajul de a actiona asupra lumii exterioare, dar mai ales asupra proprie-mi lumi. Cu toate ca de cele mai multe ori gandesc profund inainte de a intreprinde ceva, se intampla ca imprejurarile sa-mi joace feste, iar ceea ce credeam ca va fi in favoarea mea mi se intoarce impotriva. Astfel, ajung sa nu mai cred in nimeni si in nimic. Sunt disperata uneori ca un condamnat la moarte, cand in realitate nu sunt condamnata decat la neintelegere. Imi iert momentele de slabiciune, spunandu-mi in gand ,,mea culpa``, insa aceste momente de culpabilitate sunt destul de dese.



.....................................................................................................................................................................................


                       Urmatorul text nu-mi apartine in totalitate... am adaptat cate ceva din textul original ... apartine unei prietene virtuale cu care la un moment dat mi s-au intersectat gandurile intr-o cafenea literara ( exem)

       Mama ei de viata si de diferente! Ne ascundem dupa teorii  cand evidenta realitatii ne scoate ochii. As vrea sa-l intalnesc pe Maslow, ala, si sa-i dau o bere [ fie si pe lumea ailalta ], sa-i spun "mare dreptate ai avut domnule psiholog cu piramida aia, cu treptele ei de trebuinte personale" [ el le spune ..nevoi ...eu ma abtin ]. 
                 Sa exemplificam.... Lui ...iubitului meu sot, lucrator in industrie [ baiat bun dealtfel, ...dar cu lipsuri ] ii este foame, sete, vrea sa facem dragoste, apoi vrea sa doarma si tot asa. Si mie, profesoara, fata buna, dealtfel, ] mi-e foame,mi-e sete, vreau sa fac dragoste, apoi ..nu vreau sa dorm...numar umbrele de pe tavan desi as vreau sa-i vorbesc...despre celulele Stem, despre Sartre sau sa-i recit din Verlaine. Nu am cu cine. Il las sa doarma, oricum s-ar uita la mine ca la masini straine [ si aici e o diferenta...eu pot sa ma uit la masini straine...el nu poate vorbi cu mine ] ...
                 Si atunci ,mama ei de viata, se nasc frustrari, incep sa colind seara, noaptea, dimineata,  prin cluburi, pe bloguri, sa-mi caut pe cineva ce imi va da macar senzatia ca ma asculta... Spun senzatia... nu siguranta... ca cine stie ce trebuinte o mai avea si ala.  Dar, iar e o problema ! Daca o sa vreau sa-i vorbesc despre Sartre la miezul noptii, si el ...amantul, ca barbate-meu, sforaie de mult , doarme fara remuscare langa consoarta cu acte? Care consoarta, sigur , numara umbrele de pe tavan. 
                Atunci  sa nu spui, mama lor de diferente?!!! 
               Fac haz de necaz, oameni buni...dar tot ii dau o bere lui Maslow, ala !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu