sâmbătă, 27 septembrie 2014

In cautarea cuvintelor potrivite

           Astazi voiam sa gasesc vorbe alese, pentru a-mi imbraca in ele trairile prilejuite de acest final de saptamana.
Cum sa incep? Ce sa spun? Parca a fost un fragment dintr-o poveste...

            Dimineata, sambata, 23 octombrie 2010.
            Am pornit spre Bucuresti, cu inima putin stransa de emotie.
             Luna se pregatea sa apuna, veghind, rotunda si plina, o parte din drumul nostru. Spre rasarit, cerul se colora in nuante pe care nu le mai vazusem parca niciodata, dand astfel de veste despre ziua insorita ce avea sa urmeze. Am admirat, de-a lungul drumului, padurile ferecate de toamna in arama si ma intrebam daca intalnirea cu acele persoane pe care le stiam doar din fotografii va fi de bun augur.
              In sfarsit ajungem in capitala. Nu o mai vazusem din copilarie.
              In ciuda vocii impersonale a GPS-ului, care spunea mereu: ,,peste 500 de m virati la dreapta...virati la dreapta”, cand la dreapta ne intampina un gard sau alt obstacol,  am ajuns, in cele din urma, la destinatie.
              La cativa m in fata mea, o femeie mignona ma privea cu un zambet la fel de emotionat ca al meu. Stransese in parul ei toata stralucirea razelor de soare. Nu stiu cand ...am simtit ca as vrea s-o iau in brate ca pe o sora. Zis si facut.
Liftul m-a dus apoi spre alt zambet emotionat si spre alte brate care m-au cuprins intr-o imbratisare deschisa si calda.                       Simteam ca ne stim dintotdeauna, doar ca nu ne mai vazuseram de multa...multa vreme. La fel am simtit si in fapt de seara, cand am recunoscut acelasi zambet emotionat, dar mai ghidus parca... si a treia pereche de brate deschise spre apropiere prieteneasca. Alaturi, un baiat cuminte, pe chipul caruia parca puteai sa citesti: ,,suflet bun”.
             A doua zi ne-au ratacit pasii pe strazile Bucurestiului de altadata, apoi prin Cimigiu, cautand urme de poezie la Izvorul lui Eminescu. In sfarsit am baut impreuna o cafea adevarata, nu virtuala, in cafeneaua de pe malul lacului din parcul pe care eu il stiam doar din imaginatie.
             Nu stiu cand au zburat clipele, pana cand bratele prietenesti s-au cuprins de ,,ramas-bun”, iar in ochi licareau boabe de roua...
              Langa Iasi, Luna ma astepta din nou sa-mi vegheze intoarcerea spre casa.
              Luasem cu mine amintiri placute si cateva frunze din Cismigiu, pentru un alt suflet cald ce ne-a insotit doar in gand.
              Mi-a parut rau ca, la aceasta intalnire de suflet, imi uitasem vocea acasa, de aceea am cautat acum cele mai potrivite cuvinte pentru a exprima ce n-am putut atunci.
               Inca le mai caut...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu