marți, 7 octombrie 2014

ASPIRATIA SPRE MAI MULT

           Ce l-a făcut pe om să evolueze, de la stadiul de ființă inferioară, la ceea ce este astăzi? Iată o întrebare la care au căutat răspuns oamenii de știință din diferite domenii: antropologii, psihologii, sociologii, filosofii. Punctul comun de întâlnire a acestor teorii ar  putea fi faptul că omul nu s-a mulțumit cu ceea ce avea , dorindu-și mereu mai mult, la început din punct de vedere cantitativ, apoi calitativ.
          Atunci când ne referim la partea cantitativă a acestei aspirații spre mai mult, putem  afirma că ea nu este strict umană, deoarece și animalele au tendința de a-și face provizii, oricât de multe. Teoria evoluționistă susține că specia umană a fost modelată de-a lungul timpului și schimbată de factorii obișnuiți ai selecției naturale, precum foametea, bolile sau clima. Se spune despre evoluție că este o forță de neoprit a naturii. Cu toate acestea, deși au fost supuse acelorași condiții, celelalte specii nu au evoluat în aceeași măsură ca individul uman.
 Calitativul este un principiu specific uman, însemnând:
·        dorința de schimbare,
·         nevoia de diversitate,
·         nevoia de libertate,
·        fascinația necunoscutului,
·        plăcerea aventurii,
·         dorința de cunoaștere.
    Toate aceste nevoi sau trebuințe au fost ilustrate convingător de reprezentanții psihologiei umaniste. Unul dintre aceștia, psihologul A. Maslow ierarhizează nevoile umane, în funcție de prioritatea lor, în cinci categorii, alcătuind celebra piramidă a trebuințelor:
1.              Nevoile fiziologice, sau nevoile de bază ale corpului uman: hrană, apă, somn, adăpost etc. Aceste nevoi sunt dominante atunci când nu sunt satisfăcute la un nivel acceptabil. În acest caz nicio altă nevoie nu poate sta la baza motivației.
2.          Nevoile de siguranță și stabilitate: nevoia de stabilitate, protecție împotriva îmbolnăvirilor, a vătămărilor fizice, a dezastrului economic, a factorilor ocazionali și imprevizibili, nevoia de structură, ordine și lege. De obicei nevoia de securitate este activă și dominantă în cazuri deosebite, cum ar fi războiul, epidemiile, catastrofele naturale, dezorganizarea societății, crize economice, nevroze, situații negative cronice.
3.                      Nevoile sociale sunt legate de natura socială a omului. Inițial, Maslow s-a referit la ele ca nevoie de dragoste și apartenență. În această categorie intră și nevoia de prieteni, de relații agreabile cu cei din jur, nevoia de familie.
Nevoile sociale se manifestă sub următoarele forme:
·        Nevoia de afiliere – dorința de a avea prieteni, colaboratori, de a se asocia cu alte persoane.
·        Nevoia de afectivitate – o nevoie socială  universală, manifestată în două direcții: de la individ spre alte persoane și dinspre cei din jur spre individ.
·        Nevoia de cooperare – una din cele mai puternice nevoi umane, care rezultădin nevoia de afiliere.
4.                          Nevoia de stimă – cuprinde două grupe de nevoi delimitate în funcție de unghiul de abordare care poate fi intern sau extern. Din punct de vedere intern, nevoia de stimă cuprinde dorința de putere, realizare, încredere, independență, libertate iar din punct de vedere extern dorința de a avea reputație sau prestigiu, statut, faimă și glorie, demnitate, recunoaștere,apreciere. Satisfacerea acestor  nevoi duce la încredere în sine, conștientizarea valorii proprii, sentimentul de a fi util și necesar în lume.
5.                       Nevoia de autorealizare (autoactualizare) – dorința unei persoane de a se realiza ca o personalitate unică în concordanță cu potențialul său și în cadrul limitelor impuse de realitate.  Satisfacerea acestei nevoi permite individului să-și realizeze potențialul, talentele și capacitățile de care dispune, totodată va duce și la creșterea celorlalte nevoi.
    Dacă nicio nevoie nu e satisfăcută, cele de la baza piramidei trebuie satisfăcute mai întâi. După ce un nivel de nevoi a fost satisfăcut într-o măsură acceptabilă, poate deveni operant următorul  nivel. O nevoie odată satisfăcută încetează să mai fie motivatoare. Nevoile de nivel superior, mai ales cele personale (stimă, realizare) sunt mult mai puternice sub aspect motivațional decât cele de nivel inferior și efectul lor este mai îndelungat.
  Maslow susține că, pentru satisfacerea nevoilor de bază există anumite precondiții. Fără existența acestora, nevoile nu pot fi satisfăcute. Amenințările asupra existenței acestor condiții acționează ca și cum ar fi amenințată însăși satisfacerea nevoilor. Din această cauză, mulți autori includ cele două condiții între nevoi, rezultând astfel o piramidă cu șapte nivele. Cele două condiții sunt:
·        Libertatea de exprimare și investigare, care se referă la existența unor condiții sociale ce permit unei persoane să se exprime liber, să facă ce dorește, atâta timp cât nu rănește pe alții, să investigheze, să caute informații, să se apere și încurajează justiția, cinstea și onestitatea.
·        Nevoia de a ști și a înțelege, care cuprinde dorința de a dobândi și a sistematiza cunoștințe despre mediu, nevoia de a-și satisface curiozitatea, nevoia de meditație, experimentare, explorare.
Nevoile sunt interdependente și își găsesc exprimarea maximă în nevoia de autorealizare, care apare pe măsura satisfacerii tot mai multor nevoi de pe nivelele inferioare. Cele de ordin superior nu acționează în mod obligatoriu în ordinea ierarhiei lor. La un moment dat pot fi active mai ulte categorii de nevoi. În plus, chiar Maslow a subliniat că ierarhia nevoilor nu trebuie privită rigid, deoarece ordinea nevoilor poate varia de la o persoană la alta.
Ierarhia nevoilor depinde de personalitatea, mediul socio-cultural și succesele sau eșecurile anterioare ale persoanei. De exemplu, pentru persoanele creative, satisfacerea nevoii de creativitate, parte a nevoii de autoactualizare, este mai importantă decât satisfacerea oricărei alte  nevoi. Creativitatea lor se manifestă nu ca nevoie de autorealizare activată ca urmare a satisfacerii nevoilor de nivel inferior, ci ea este activă și în cazul în care nevoile de bază nu sunt satisfăcute.
O altă cauză a răsturnării ierarhiei poate fi satisfacerea unei categorii de nevoi pentru o perioadă îndelungată după care nevoia va fi  subevaluată. De exemplu, persoana care niciodată nu a suferit de foame subestimează efectele nesatisfacerii nevoii de hrană și privește hrana ca fiind ceva neimportant.
O nevoie nu trebuie să fie satisfăcută în proporție de 100% pentru ca o altă nevoie să devină motivatoare. Cei mai mulți oameni sunt numai parțial satisfăcuți în nevoile lor.
Un alt temei psihologic al aspirației spre mai mult a ființei umane ar putea fi identificat în teoria individuației, ilustrată de psihanalistul Carl Gustav Jung, care afirma că, ,,în măsura în care un om nu e fidel legii ființei sale proprii și nu-și va desăvârși personalitatea, el nu va reuși să-și realizeze sensul vieții.”  Individuația înseamnă a deveni o ființă individuală, iar în măsura în care prin individualitate înțelegem unicitatea noastră cea mai intimă, ultimă și incomparabilă,  înseamnă a deveni propriul sine. De aceea am putea reprezenta individuația ca fiind ajungerea la propriul sine, realizarea de sine.
          Dintr-o perspectivă sociologică și antropologică, acțiunile individuale, motivația acestora deductibilă din sensurile subiective atașate interacțiunilor sociale, sunt cele care definesc ordinea socială, alcătuirea și funcționarea sistemului social.
          Societatea ar  putea fi privită ca un sistem uman. Indivizii umani sunt dotați cu raționalitate și cu voință liberă, ceea ce face ca acest sistem să aibă un caracter aparte .Este vorba de acțiunea specifică componentelor sale și relațiile care se stabilesc între acestea.
          Astfel, pentru a da seama de evoluția unui sistem uman este nevoie de o explicație a acțiunii umane și a relațiilor sociale ce se stabilesc între indivizi.
          Natura acțiunii umane este determinată de natura relațiilor pe care individul le stabilește cu ceilalți indivizi, iar relațiile sociale se stabilesc și evoluează în raport  cu caracterul acțiunilor întreprinse de aceștia.
          Perspectiva sociologică îl consideră pe individ un întreprinzător de acțiuni de mai multe feluri:
·        Acțiuni economice, ca acțiuni instrumental-raționale
·        Acțiuni valoric-raționale, adică acțiuni determinate de valori.
·        Acțiuni tradiționale, care constituie acțiuni ce se integrează în niște practici tradiționale.
·        Acțiuni afective,care sunt urmări ale unor dorințe, afecte și stări emoționale nesupuse neapărat unui proces autoreflexiv.
În felul acesta se  poate vedea că acțiunea umană este una determinată de context, ca orice comportament individual, este un comportament contextualizat și ghidat de mediul social în care se desfășoară, o acțiune care ține cont de comportamentul celorlalți și se desfășoară în funcție de acesta.
Cu alte cuvinte, omul își dorește ,,să aibă” și ,,să fie” mai mult, pentru a se încadra în contextul social în care este inclus, pentru a nu face notă discordantă cu ceilalți semeni. Alteori, își dorește acest lucru tocmai pentru a ieși în evidență, pentru a se considera mai valoros decât alții.
Perspectiva filosofică se referă la aspirația spre absolut, considerând omul ca fiind ființa care transcede timpul spre veșnicie.
Omul nu poate sta închis în prezent, pentru că nu poate fi satisfăcut de ceea ce îi dă prezentul.Sperând că poate scăpa de greutățile prezente, în viitorul mai apropiat sau mai depărtat sau că va avea mai mult decât îi dă prezentul sau că va rămâne în fericirea prezentă,  el se transcede mereu spre viitor. Niciodată nu consideră că a ajuns la capătul drumului, că are totul și pentru totdeauna în prezent.
 Desi,de cele mai multe ori, ne este frică de schimbare, dorim ca lucrurile să rămână așa cum sunt, dar să se îmbunătățească. Cu toate acestea, tot ce înseamnă evoluție, progres, înaintare, presupune schimbare, iar schimbarea este inevitabilă, în pofida a tot ceea ce facem în calitate de indivizi.
Viața nu se desfășoară la fel pentru mult timp.
Am putea afirma fără să greșim că aspirația spre mai mult este o trăsătură accentuată în zilele noastre, atât în ceea ce privește latura sa cantitativă, referitoare la asigurarea confortului existenței, cât și în ceea ce privește latura  calitativă. Oamenii încep să se deschidă din ce în ce mai mult către identitatea lor de ființă umană, o identitate dincolo de cea profesională, cu care ne programează societatea.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu