marți, 20 ianuarie 2015

Forme de comunicare

,,Nu tot ce intenţionăm reuşim să spunem, nu tot ce spunem se aude şi se înţelege, se înţelege şi ce nu spunem, iar ceea ce se înţelege nu depinde de noi ce devine.”
( Laurenţiu Şoitu)
Comunicarea apare ca un sistem complex, marcat de un ansamblu de factori materiali, psihologici, cognitivi şi sociali. Orice proces de comunicare are o triplă dimensiune:comunicarea exteriorizată (acţiunile verbale şi nonverbale observabile de către interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte) şi intracomunicarea (comunicarea realizată de fiecare individ în forul său interior , la nivelul sinelui).
În cadrul unei organizaţii pot fi identificate mai multe forme de comunicare, dintre care am ales să fac referire la următoarele, exemplificate în cadrul organizaţiei şcolare unde îmi desfăşor activitatea:
1.Comunicarea pe verticală – stabilită între posturi aflate în relaţii de sub sau supraordonare:
a).Descendentă – de la manager spre subordonaţi, cuprinzând decizii, reglementări, instrucţiuni, transmiterea de sarcini, solicitarea de informaţii.
Cauze ce pot determina uneori funcţionarea ineficientă:
Ø  mesajul poate fi filtrat în timp ce este vehiculat de la un nivel la altul, deoarece fiecare nivel interpretează mesajele în funcţie de propriile necesităţi sau obiective;
Ø  mesajul poate fi interceptat pe parcurs şi oprit de unii membri, pentru a nu ajunge la toti colegii, dintr-o concurenţă prost înţeleasă, datorată restrângerilor de activitate;
Ø  mesajul poate fi ignorat de subordonat, fiind considerat o manifestare a unui stil directiv folosit în exces.
b).Ascendentă – de la subordonaţi spre şef, având un rol esenţial deoarece se constituie în feed-back al informaţiilor primite pe cale descendentă.
Cauze ale ineficienţei:
Ø  distorsionarea informaţiei de teama de ,,a nu supăra pe şeful”;
Ø  distorsionarea informaţiei din dorinţa de a face o impresie bună în faţa şefului;
Ø  conflicte interne între şef şi subordonaţi.
2. Comunicarea pe orizontală – are drept scop coordonarea activităţii departamentelor aflate pe acelaşi nivel ierarhic în organigramă ( catedrele pe discipline, comisiile din cadrul şcolii...etc.).
După modul de transmitere, se poate distinge:
Ø  comunicare scrisă – utilizată în proporţie ridicată în cadrul instituţiilor şcolare, constând în solicitarea sau transmiterea de norme interne, rapoarte, decizii, planuri, scrisori adresate unor persoane aflate în interiorul sau în afara organizaţiei, dar în acelaşi timp reprezintă şi un instrument de lucru în cazul elevilor şcolari sau preşcolari.


Avantaje
Dezavantaje
·         oferă un timp mai mare de argumentare sau gândire;
·         este lipsită de implicare emoţională;
·         asigură o diversitate sporită ideilor , concizie, claritate;
·         se poate realiza fără perturbări din partea celorlalţi participanţi la comunicare;
·         nu necesită prezenţa şi disponibilitatea simultană a participanţilor;
·         constituie un mod prestigios de stabilire a relaţiilor  dintre diferite persoane.
·   depersonalizarea comunicării prin eliminarea  relaţiei directe dintre participanţi;
·   consum ridicat de timp;
·   costul ridicat care presupune nu numai cheltuiei directe: hârtie, mijloace de prelucrare, tipărire şi trensmitere- ci şi cheltuieli indirecte cerute de conservarea în dosare şi spaţii special amenajate.
Ø  comunicare verbală – cea mai frecvent utilizată în cadrul organizaţiei, influenţată însă, de părerile personale, valorile şi reperele la care se raportează indivizii atunci când transmit şi receptează mesaje.

Avantaje
Dezavantaje
·         stabileşte relaţii directe personalizate între manager şi executanţi, oferindu-le angajaţilor sentimentul de participare la viaţa organizaţiei şi de consideraţie.
·         permite flexibilitatea comunicării oferind posibilitatea adaptării mesajului la gradul de recepţie prin urmărirea reacţiilor participanţilor la discuţie;
·         are o viteză ridicată de emisie şi recepţie;
·         informarea poate fi nuanţată şi persuasivă;
·         permite valorificarea rapidă a unor situaţii şi acţiunea imediată în cazul unor urgenţe;
·         costurile sunt mult mai reduse faţă de cele ale comunicării în scris.

·         necesită prezenţa simultană a interlocutorilor;
·         multiplică timpul consumat;
·         transmiterea succesivă prin diferite trepte ierarhice (profesor / director, părinte / director, directe inspector...) se face dificil şi cu mari pierderi de substanţă informaţională.
Ø  comunicarea nonverbală – poate fi un instrument eficient care facilitează emiterea şi descifrarea mesajelor. Se referă la: expresia feţei, contactul ochilor, gestica şi poziţiile capului, modul de folosire a spaţiului (distanţa intimă, distanţa personală, distanţa socială, distanţa publică). Problemele care pot să  apară în înţelegerea mesajelor nonverbale ţin de posibilitatea interpretării greşite a indicatorilor amintiţi anterior.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu