luni, 23 februarie 2015

CONȘTIENȚA - capcanele și șansele realității ( Anthony de Mello)

Mi-am notat câteva din ideile ce mi-au atras atenția, pentru a putea reveni asupra lor mai târziu:

,,Cei mai mulți oameni îți spun că vor să treacă de grădiniță - dar să nu-i crezi. Nu-i crede! Tot ce vor de la tine e să le repari jucăriile stricate (Dă-mi înapoi soția! Dă-mi înapoi slujba...) Asta este ce vor ei: vor alte jucării în locul celor vechi. Atât. Chiar și cel mai bun psiholog îți va spune că oamenii nu vor cu adevărat să fie vindecați. Ceea ce vor este alinare; vindecarea e dureroasă.”

,, ... oamenii ... trebuie să sufere îndeajuns de mult într-o relație, până să se trezească și să spună: ,,M-am săturat! Trebuie să existe o cale mai bună de a trăi, decât dependența de altă ființă umană.” Doar când ești sătul de suferința ta poți să ieși din ea.”

,,Trăim cu idei nebunești despre iubire, despre relații. despre fericire, despre bucurie, despre tot.”

,,Trebuie să vă acceptați demonii - pentru că, atunci când vă luptați cu ei, îi întăriți.”

,,Observarea de sine ... înseamnă să supraveghezi cât poți de atent tot ce se petrece în tine și în jurul tău, privind ca și cum toate s-ar întâmpla altcuiva.... Tu nu te identifici cu ceea ce se întâmplă, privești lucrurile ca și cum nu ai avea nicio legătură cu ele. Motivul pentru care suferi din cauza depresiei și anxietăților tale este că te identifici cu ele. (...) Tu nu ești depresia ta. Aceasta este un fel de farsă ciudată a minții, un fel de iluzie ciudată. Tu te-ai amăgit singur și ai ajuns să gândești - deși nu-ți dai seama de aceasta - că tu ești depresia ta, că tu ești anxietatea ta, că tu ești bucuria ta sau emoțiile pe care le ai.”

,,Este dureros sa vezi cum îți sunt distruse iluziile.”

vineri, 20 februarie 2015

File de jurnal

A cata oara astazi imi spun ca trebuie sa fiu rezonabila si sa revin cu picioarele pe pamant?
Sunt absenta total, invadata de ganduri pesimiste. Din nou, ca si altadata, ignor realitatea, desi ceea ce m-a adus iar in aceasta stare este legat tot de realitatea cruda, arida. Visam... ca eram fericita, pluteam intr-un nor de ,,bine``...
Si dintr-o data, viata ma trezeste, aplicandu-mi un dus rece ... poate chiar prea inghetat, dar nu de ajuns incat sa-mi inghete si sentimentele.

miercuri, 18 februarie 2015

Predispozitie feminina

Femeile, prin esenta, dispun de un simt in plus, numai al lor, de o predispozitie proprie: aceea de a mitiza barbatul! Le place sa-l ,,vada`` mai mult asa cum si l-ar fi dorit sa fie decat cum este in realitate. Au tendinta de a-l aureola. Specia le-a inzestrat cu capacitatea de a compensa prin inchipuire acea parte concreta de viata de care realitatea propriu-zisa le frustreaza. Sunt, in general, mai ,,idealiste`` decat barbatii, capabile sa traiasca pe planul amintirilor sau al simplei imaginatii, cu aceeasi intensitate, mergand uneori pana la a confunda chiar, sau a suplini, planurile.
Aceasta tendinta le ajuta sa suporte mai usor realitatea, pe care ele o infrumuseteaza cu inconstienta, asigurand cuplului o nebanuita stabilitate, dar le poate fi si fatala in cazul in care imaginatia a lucrat prea mult, lasand sau mai bine zis creand o adevarata prapastie intre ea si realitate.

Amintiri ce se cer uitate


,, amintiri ce se cer uitate, smulse din memorie.
Fireste, dupa ce am trecut prin atatea incercari, ar fi fost de asteptat sa devin mai inteleapta, sa-mi revizuiesc intrucatva felul de a intelege viata.
Nu ca pe un cros continuu, cum am facut-o pana acum, ci ca pe un prilej de eventuale poticniri, renuntari, infrangeri, asteptari, absentari, intarzieri... Unele, necesare. Ar fi trebuit sa observ macar cu intarziere ca, cei care alearga pana cad extenuati de efort, incapabili sa-si ofere o clipa de ragaz pentru a-si trage sufletul, sunt egali cu semenii lor care nu se grabesc, ca isi impart vesnicia impreuna.
Dar eu n-am invatat nimic. ... Eu mi-am potrivit din timp, ca de obicei, ceasul sa sune, sa ma avertizeze, ca nu cumva sa intarzii si sa pierd trenul, trenul meu, fara de care nu as mai ajunge...
Unde?``