miercuri, 18 februarie 2015

Amintiri ce se cer uitate


,, amintiri ce se cer uitate, smulse din memorie.
Fireste, dupa ce am trecut prin atatea incercari, ar fi fost de asteptat sa devin mai inteleapta, sa-mi revizuiesc intrucatva felul de a intelege viata.
Nu ca pe un cros continuu, cum am facut-o pana acum, ci ca pe un prilej de eventuale poticniri, renuntari, infrangeri, asteptari, absentari, intarzieri... Unele, necesare. Ar fi trebuit sa observ macar cu intarziere ca, cei care alearga pana cad extenuati de efort, incapabili sa-si ofere o clipa de ragaz pentru a-si trage sufletul, sunt egali cu semenii lor care nu se grabesc, ca isi impart vesnicia impreuna.
Dar eu n-am invatat nimic. ... Eu mi-am potrivit din timp, ca de obicei, ceasul sa sune, sa ma avertizeze, ca nu cumva sa intarzii si sa pierd trenul, trenul meu, fara de care nu as mai ajunge...
Unde?``

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu